BTO

Mă apucă uneori o poftă, inexplicabilă și infantilă, de scandal. Îmi vine să fiu cârcotaș, să mă iau de oameni și de lucruri, doar de dragul de a mă certa. Nu e nimic malign. E exact ca atunci când mă uit la fotbal și țin cu echipa mai slabă. Și nu am nimic cu ăia mai buni, doar cu monotonia.

E și cazul DoR. Am absorbit primele cinci-șase numere fără urmă de filtru critic. În ultima vreme descopăr lucruri care nu îmi plac (un subtitlu sau un articol sau o poză sau un detaliu de paginare) și îmi vine să o spun. Nu s-a schimbat nimic la Decât o Revistă – doar m-am obișnuit cu binele. Însă mă opresc mereu și  mă gândesc ce miracol e întâmplarea asta. Recontextualizez tot. Îmi amintesc cum arată piața media și discursul public din România. Și când o așez așa, pe raftul imaginar al unui chioșc de presă, DoR e perfectă. Mi se pare indecent să mai spun ceva despre ea.

Dar am și o soluție (pentru cei ca mine, chinuiți de cârcoteală). Dacă o susținem (cu portofelul, nu cu like-uri) putem să demonstrăm că este model viabil. Că există o piață, că există public dispus să plătească pentru reviste independente. Poate cineva va încerca să reproducă modelul. Într-un an, doi sau cinci. Apoi altcineva.

Abia aștept ca raftul meu imaginar să aibă patru-cinci reviste comparabile cu cea în discuție. O să pot, în sfârșit, să spun ce nu îmi place la DoR.

Azi, la ora 20, este lansarea Decât o Revistă #10 – Toamnă/Iarnă 2012, în Control Club. E cu concert și party. Intrarea e liberă. Revistele au preţul promoţional de 20 de lei. DoR #10 se găsește în shop.decatorevista.ro, Cărtureşti, Inmedio, Relay, Librarium, Book Corner şi nu numai. Costă 25 de lei. 

Presa din zilele astea vuiește despre potențialele amicale dintre echipele de mai sus. Tonul articolelor este de un festivism deșănțat. Titluri cu majuscule, cu roșu, cu bold, tot tacâmul. E o veselie în presa sportivă de parcă s-ar ține Olimpiada la București. Cuvintele folosite sunt, bineînțeles, dintre cele mai mari:

(…) Dinamo sa joace un amical de lux pe National Arena impotriva extraterestrilor de la Barcelona (…) iar ziua de 11 august ar putea intra in istoria clubului din Stefan cel Mare.
Desi li s-a oferit prima sansa de a organiza un astfel de meci de gala, oficialii Stelei au fost nehotarati si au dat cu piciorul sansei (…)

Avem incontestabil echipe mici, din periferia fotbalului. Dar presa sportivă ne este și mai mică, dacă se excită atât și ajunge cu discursul direct la istorie.

E absurd să spui că un amical (adică o caterincă de pregătire) o să intre în istoria lui Dinamo, echipă care a jucat semifinale de cupe europene și a bătut (în meciuri oficiale) echipe la fel de mari. Și asta o spune un stelist. E la fel de absurd să spui că Steaua ”a dat cu piciorul șansei” de a întâlni o echipă, Barcelona, pe care a batut-o într-o finală de Champions League.

1. Relaxați-vă puțin – un amical e doar un antrenament cu public.
2. Cuvântul istorie nu înseamnă ultimii trei ani – încercați să îl folosiți mai cu grijă.

La Gazzeta dello Sport - The other side of the world is here. Italy challenges New Zealand.
Advertising Agency: McCann Erickson Italy
via Ads of the world.
alte articole din categoria Print Fetish.

Domnul Silviu Prigoană, candidatul PDL la Primaria Capitalei a declarat într-o emisiune TV faptul că bucureștenii ar putea circula gratuit cu RATB-ul.  Pentru că oricum sistemul de transport public din București este subvenționat în proporție de 66%, iar foarte multe persoane circulă fără bilet.

Lăsăm deoparte faptul că nu e clar din ce bani poate să acopere restul de 33%. Să zicem că îi găsește. Care ar fi consecințele imediate? Un sistem de transport care va fi și mai prost decât acum. Autobuze și mai jegoase, program și mai vag etc. Vom avea un RATB prost și inutilizabil, dar gratis. Ce bine!

Candidatul în discuție este victima (deloc inocentă, pentru că mă îndoiesc că el crede ce spune) fascinației pentru gratis. Apare peste tot, în discursuri, în reclame TV, în titluri de ziare. Pare de bun-simț că în cele mai multe dintre cazuri GRATIS = PROST. Și totuși gratis e omniprezent.

PS.
Discuția poate continua: despre cum ne plângem de filmele românești și nu mergem la cinema, cum ne plângem de muzică, dar nu am cumpăra nici morți CD-uri, despre cum gratis sufocă industriile creative în general.

Cred că nu am scris până acum despre politică, pentru că îmi provoacă o profundă lehamite. Recent am ajuns la altă concluzie – atitudinea pasivă este cel mai mare serviciu pe care pot să îl fac clasei politice. 1. Pentru că ar putea să ajungă la concluzia că au dreptate în toate tîmpeniile pe care le fac. 2. Pentru că am nu numai dreptul, ci chiar obligația să vorbesc atunci când ceva mi se pare revoltător.

Pe scurt – doi parlamentari, Sulfina Barbu şi Marius Dugulescu, s-au gândit că dezechilibrul demografic din România (raportul nașteri/decese) e o problemă serioasă. Și au dreptate. Când au ajuns la partea cu soluțiile obosiseră de atâta gândit și au propus o enormitate.

Proiectul de lege condiţionează accesul femeilor la serviciile medicale de întrerupere voluntară a sarcinii de participarea la şedinţe de consiliere psihologică. Decizia îi va aparține exclusiv femeii (cât de generos!) dar numai după ce aceasta va viziona la cabinetul psihologic fotografii și filme legate de riscurile și procedurile unei întreruperi de sarcină și va privi propria ecografie. Oricât de improbabil ar părea cei doi au mai convins câteva zeci de parlamentari să co-semneze proiectul.

Mai pe românește – o femeie care vrea să întrerupă o sarcină va trebui să fie supusă în prealabil unei proceduri care să semene cu reeducarea din Clockwork Orange. Dacă și după asta o să vrea să își exercite dreptul fundamental de a dispune de corpul ei, noi, statul român, o să îi permitem.

Ca să îți dai seama cam cât de medieval gândesc inițiatorii proiectului de lege e suficient să citești o declarație a domnului Dugulescu. După ce a participat la o întâlnire cu organizațiile non-guvernamentale (o procedură scârboasă, dar obligatorie atunci când faci legi) alesul nostru, supărat că doamna Barbu nu a ajuns, a spus:

„M-a supărat foarte tare faptul că numai eu am fost acolo, singur în fața tuturor ONG-urilor”

Probabil că asta e unul dintre cazurile în care nu poți să îl contrazici pe Lombroso. Foto Dugulescu mai jos.

foto: Mediafax

***
Cele 22 de organizaţii neguvernamentale care contestă propunerea legislativă sunt ECPI – Centrul Euroregional pentru Iniţiative Publice, IPP – Institutul pentru Politici Publice, CPE – Centrul Parteneriat pentru Egalitate, SECS – Societatea de Educaţie Sexuală si Contraceptivă, Fundaţia Pro Women, CPSS – Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănǎtate, APFR – Asociaţia de Planificare Familială din România, Filia – Centrul de Dezvoltare Curriculară şi Studii de gen, Asociaţia Mame pentru Mame, CJI – Centrul pentru Jurnalism Independent, Fundaţia Tineri pentru Tineri, AnA – Societatea de Analize Feministe, CeRe – Centrul de Resurse pentru Participare Publică, ASUR – Asociaţia Secular-Umanistă din România, Asociaţia FRONT, CED – Centrul Euroregional pentru Democraţie, Romani CRISS – Centru Romilor pentru Intervenţie Socială şi Studii, APADOR – Comitetul Helsinki, CRJ – Centrul de Resurse Juridice, ALEG – Asociaţia pentru Libertate şi Egalitate de Gen, Fundaţia pentru Tineri si Femei şi Liga Pro Europa.

(În care autorul strînge ce a citit mai interesant în săptămâna abia trecută.)

• Why Kenyans Make Such Great Runners: A Story of Genes and Cultures – The Atlantic
• Claude Monet and the Subjectivity of Color
• THE FORTY-YEAR ITCH – What “Mad Man” shows about american pop culture – The New Yorker
• Generatia 1 X 2. Scrisoare catre cine-o fi. – Fishington Post
• Toni Morrison: ‘I want to feel what I feel. Even if it’s not happiness’ – The Guardian
• Ambasador la 30 de ani – Revista SUB25
• La ce sa folosim Facebook, Google, Twitter etc – Bogdana Butnar
• The Mind Outside My Head – New York Review of Books
• Post-Prozac Nation - The Science and History of Treating Depression – New York Times

Bonus:

• Jocurile Olimpice și-au făcut propria rețea socială - The Olympic Athletes’ Hub

Ediția de anul acesta a Roblogfest este în plină desfășurare. Am votat doar la câteva categorii, pentru că la restul nu am păreri (sau simpatii).

Blog colectiv: Fishington Post
Este una dintre sursele (aproape) zilnice de informație. Un blog alimentat de curiozitatea și generozitatea echipei de la Friends Advertising. Must-have în reader dacă te ocupi de marketing și comunicare.

Blog de filme: La buticul cu filme şi cărţi
Blog old school, pe blogspot, doldora de informație culturală. Sub un motto de Godard: “Cinema is the most beautiful fraud in the world.”

Cel mai popular blog: Note despre Anton C.
Un vot ironic. ”Cel mai popular blog” este citit probabil de autor și de prietenii lui + 2-3 rătăciți ca mine, care nu știu exact cum au ajuns acolo.

Site-uri: SUB25 | Cultură urbană, Foto, Film, Fashion, Arte.
Vot subiectiv. O revistă online care produce content (aproape) 100% original. Fără via, fără comunicate de presă copy/paste, fără hai să vă arăt ce am găsit pe un blog de afară și îmi e lene să comentez măcar.

PS.
Despre concursul în discuție am scris și anul trecut un articol: De ce aplaud Roblogfest
Este la fel de valabil.

Love Issue e un proiect Oitzarisme. Acum la numărul 6.
Toate numerele precedente, în format PDF.
Pagina de Facebook Oitzarisme.

Despre proiectul Love Issue:

”In January 2011, I also began to edit an online photo-magazine called Love Issue because I decided to have a compact product of my blog and a magazine of my own, a bimonthly digest of what I find interesting on the Internet and worth sharing in a graphic context. The name came after a brainstorming with my girlfriend when I was thinking to feature love and issues in my first issue of my “no-name-yet” magazine”.
- Constantin Nimigean.

Scrisul (și beteșugurile lui) este o obsesie mai veche. Reactivată periodic, atunci când dau peste oameni strălucitori oral și incapabili să se exprime omenește atunci când scriu. Odată ce ideile sunt puse pe foaie (sau ecran) ele se complică, devin rigide, sună de parcă toți profesorii de limba română ar fi fost funcționari de la Administrația Financiară.

Nu-s un admirator al școlii americane, dacă vorbim de literatură. Însă la scris simplu și expresiv sunt tari. Așa că am cules următoarele două seturi de reguli de peste Ocean. În deschidere un memo al lui David Ogilvy (un domn copywriter) adresat colegilor săi. Al doilea set de reguli îi aparține lui William Safire. A fost scriitor de discursuri pentru Nixon și editorialist la New York Times, unde a avut o rubrică numită On Language.

David Ogilvy Memo

The better you write, the higher you go in Ogilvy & Mather. People who think well, write well. Woolly minded people write woolly memos, woolly letters and woolly speeches. Good writing is not a natural gift. You have to learn to write well. Here are 10 hints:
1. Read the Roman-Raphaelson book on writing*. Read it three times.
2. Write the way you talk. Naturally.
3. Use short words, short sentences and short paragraphs.
4. Never use jargon words like reconceptualize, demassification, attitudinally, judgmentally. They are hallmarks of a pretentious ass.
5. Never write more than two pages on any subject.
6. Check your quotations.
7. Never send a letter or a memo on the day you write it. Read it aloud the next morning—and then edit it.
8. If it is something important, get a colleague to improve it.
9. Before you send your letter or your memo, make sure it is crystal clear what you want the recipient to do.
10. If you want ACTION, don’t write. Go and tell the guy what you want.

Discursul (de drum) al unui taximetrist, așa cum mi-a fost reprodus de către o terță parte (călătorul):

„Prin 2008 și 2009 se făceau bani frumoși din taximetrie. Era benzina ieftină și tarifele tot cam ca acum. Plus că erau banii de la fetițe. Bani buni. Duceam turiștii la saloane de masaj și își luau țeapă acolo, că îi lăsau neterminați. Și cum îi luam de acolo le propuneam fete și nu refuzau niciodată. Și îmi luam un comision. Da’ acum nu mai merge, că și-au făcut toate curvele site-uri și le găsesc direct.”