BTO | PR BLOG

Inainte sa plec la mare trebuie sa raspund unui cetatean care a ajuns pe blogul de fata punand intrebarea de mai jos.

E greu in PR, prietene (nu stiu de ce, dar imi imaginez ca esti barbat). Am mai zis despre asta, pe un ton  diplomat, dar acum, in pragul concediului, m-a parasit persuasivitatea.

In primul rand aproape nimeni din familie nu va intelege ce faci tu de fapt.

Apoi sunt clientii. Capitalisti dezlantuiti. Oamenii de marketing sunt niste exploatatori. Apoi sunt jurnalistii, de la care ti-o iei by default. Si blogerii. De la ei ti-o iei pentru ca atunci cand e musai sa postezi  de n-spe ori pe zi orice subiect e bun. Poantele cu PR-isti nu sunt chiar grozave, dar iti faci treaba cu ele.

Si acum ajungem la ce e mai rau. Nu stiu cum sa spun asta fara sa sune a misoginism: o sa fii inconjurat numai de femei la munca (dupa cum vezi si Google te trimite la cariere.ele.ro). Noi, la Millenium, am reusit sa gasim si sa conservam un PR-ist mascul, iar la mai mult nici nu sper, ca ma bate Dumnezeu. (Multumesc pentru tot, Mirel).

Stiu ca, tratata superficial, informatia din paragraful anterior poate parea pozitiva. Nu e. O sa afli lucruri pe care nu ar trebui sa le stii. Nu e util si nici sanatos. O sa dezvolti un interes bolnavicios pentru subiecte care acum iti sunt complet straine.

Stii barbatii aia adevarati, din reclamele la bere? Nu o sa mai ajungi vreodata unul dintre ei. O sa iti faci manichiura, o sa inveti cu ce se asorteaza sosetele, o sa descoperi infinitul univers al produselor cosmetice si o sa iti cumperi o pisica.

In PR e greu si se produc modificari comportamentale iremediabile. Totul se schimba: gesturi, reactii, mimica, limbaj. Cand intri in breasla trebuie sa dai o petrecere monumentala de adio, cum fac cei care pleaca in Legiunea Straina.

Chiar, nu-i mai bine sa iti cauti o meserie serioasa? Pari om tanar si e pacat.

Update: Mi-am amintit ca am vazut un articol de Ciprian Gavriliu, pe o tema inrudita: E nasol sa lucrezi in marketing…

Daca vrei sa te faci PR-ist sau copywriter (fara sa ajungi subiect de caterinca) ar trebui sa inveti sa scrii bine. Stiu, suna simplu, dar in vreo 10 ani de meserie am intalnit un singur junior care scria bine din prima si inca vreo cinci care scriau decent. Dupa o vreme am si renuntat sa mai caut asa ceva; sunt foarte multumit daca gasesc juniori care pot sa invete repede.

“Mangaie-ti barbatul cu genele ochilor”. Este exemplul care invariabil apare primul, de cate ori ma gandesc cum e masacrata limba noastra pentru care ne-am luptat cu turcii. L-am cules dintr-o revista glossy, din aceea pentru domnisoare si doamne. Despre un alt exemplu am scris deja.

Nu stiu de unde ne-a intrat in cap ca ne pricepem la scris, ca suntem un neam de talentati si ca nu mai avem nimic de invatat. Radem de americani si de obsesiile lor pentru cursuri de creative writing, fara sa observam ca din ele ies niste oameni care (fara sa fie Hemingway toti) stiu sa scrie un text coerent. Confundam limbajul plastic cu limbajul colorat si suntem siguri ca expresivitatea se atinge prin delir verbal.

La capitolul asta avem doua probleme: 1. Modelele: prin presa si pe bloguri e jale si exista pericolul ca la un moment dat sa crezi ca acesta e standardul. Nu e. E un accident, o etapa. 2. Educatia: e nula.

Ce e de facut? Presupunand ca stapanim gramatica ar trebui sa invatam cate ceva despre cum se compune un text. Eu recomand doua resurse:
REUTERS Handbook of Journalism
BBC NEWS Style Guide

Daca am invatat sa scriem cum zic domnii de mai sus putem sa trecem la subtilitati. A Scrie, blogul lui Cristian Lupsa, este o sursa inepuizabila de informatii si sfaturi despre mestesugul scrisului.

Hai sa nu mai scriem asa prost. Se poate.

La Open Coffee s-a lansat www.1000eu.ro, o idee a lui Manafu, construita impreuna cu echipa de la balaur.ro. Suna si arata bine. Eu am o singura observatie: cu cat se departeaza mai mult (in sus) de 1000 de EUR, cu atat salariile devin mai confidentiale.

Discutia plecata de aici s-a mutat spre zona antreprenoriatului online, cu aplecare spre problemele zonei. Mi-am confirmat o intuitie mai veche: onlinerul roman are mentalitate si discurs de asediat. Nimic nu se pune in context (economic, social, etc) si totul pute. Buyerii de publicitate sunt nasoi, agentiile sunt nasoale, ba chiar si unii oamenii din online sunt naspa. Of, viata mea, of, plina de dusmani.

Doua exceptii, de aplaudat: Andrei Rosca (BookBlog) si Chinezu (Sport Local). Amandoi (coincidenta?) au sustinut aceeasi idee: daca esti facut sa fii antreprenor iti vezi de treaba ta si nu te mai plangi atat ca acum e cald, iar la iarna o sa ninga.

Adaugiri:
Am uitat sa mentionez o idee care merita urmarita (ajutata). Mihai Mafteianu porneste constructia unui wiki despre online-ul romanesc: ewiki.ro.

Mamaia este locul unde Moet&Chandon si shaorma convietuiesc natural. Adica avem un fusion desavarsit: paharul de cristal in stanga si ruloul de carne unsuroasa in dreapta.

Istorie personala
Am fost ultima data acolo cand s-a jucat Romania-Olanda la Constanta. Era octombrie si totul pustiu, asa ca nu mi s-a parut nimic suspect. Plus ca eram acolo cu treaba (cu folbalistii)si am stat mai mult pe la stadion. I-am batut, ne-am sarbatorit si am plecat acasa. Totul bine. Inainte de asta am mai fost cu parintii, cand eram mic. Oricum Mamaia de atunci nu era Mamaia de acum. Asa se face ca am ajuns weekend-ul trecut total nepregatit.

Geografie
Cand o vezi prima ora, dinspre sosea, e o mare parcare. Cea mai mare. Milioane si milioane de masini inghesuite in fiecare loc disponibil. Nici in Bucuresti nu am vazut vreodata atatea masini la un loc. Partea construita este si mai urata. Cladiri asezate una peste alta, ca intr-o favela. Nici un pic de spatiu, nici o perspectiva deschisa. Toate culorile (suprasaturate, evident) din lume. Plajele pline de terase si de la fiecare bubuie cate o muzica. In orice loc ai sta auzi doua-trei surse simultane de zgomot.

Fauna
Simplu: Dorobanti meet Mall. Dar sa ne imaginam nu un Dorobanti, ci toate Dorobantiurile din Romania. Si nu un Mall, ci toate Mallurile. Ii luam pe toti astia si ii punem la un loc, condimentam cu nostalgici veniti in statiune cu bilete de vacanta de la sindicate, si rezulta Mamaia. Avem tot: logouri mari pe haine, sandale de plastic, maieuri de plastic, sosete de plastic, cizme de vara, delir cromatic, zbierete la telefon, scuipaturi si injuraturi, hahaieli, behaieli de imbecil si rasete de proasta.

Concluzie
Dupa ce am fost prin mine de carbune si de uraniu, pe la Strehaia si pe la Copsa Mica pot sa afirm (in deplina cunostinta de cauza): Mamaia este cea mai urata parte din Romania.

Prima imagine, cu o pisica, care nu merge direct in Junk.

Faceam comunicare politica (consultanta doar) acum ceva ani. Si i-am sugerat unui client sa propuna reamenajarea spatiului din jurul Parlamentului. Adica sa dea jos gardul ala hidos, sa planteze un pom, un tufis, o floare. Sa vina copilasii cu mamicile lor, sa isi rupa skaterii capul pe scari, sa aiba tinerii unde se pipai noaptea. Iar omul, altfel istet si tanar la minte, s-a uitat la mine ca la un nebun si a zis: “Pai cum sa daramam gardul?” Si nu am reusit sa il conving cat urban si aplaudat ar fi daca macar ar propune asta. Ne loveam mereu de gard.

Eu nu inteleg gardurile. Ala de la Casa Poporului are un sens: trebuie sa ne aminteasca mereu cat de departe este Parlamentul de noi si de ceea ce ar trebui sa reprezinte. E simbolul perfect al autismului bicameral. Dar nu le inteleg nici pe alea private. De ce ai urati o casa frumoasa cu un gard inalt care fute (scuzati-ma ca nu gasesc un sinonim civilizat) tot ce a gandit si desenat un arhitect. De ce garduri in jurul fiecarui petec de iarba. De ce garduri in fiecare loc in care se poate pune un gard? De ce asa inalte si asa urate?

Acum un pic de perspectiva. Gardul are o functie de aparare. Cele de astazi sunt rudimentele unor constructii foarte practice. Gardul trebuia sa-ti protejeze hambarele si fiicele virgine de tatari. Nu construiai un gard pentru ca nu aveai ce face cu lemnul, ci pentru ca era mai sanatos si iti crestea speranta de viata. Oameni mai normali la cap decat noi (e drept ca au inceput sa foloseasca armele de foc mai repede) au renuntat de ceva timp la el. In Romania nu; orice construim trebuie musai sa aiba si un gard.

E o obsesie mai veche, reactivata de un ad din B24FUN. In cadrul proiectului Transcentral Urban Bucuresti este inclusa si disparitia gardului parlamentar. Complimente!