BTO

Ca orice PR-ist respectabil, dimineata, la cafea, ma afund in presa. Zilele astea, cel putin, e o isterie exclusiv politica. Scandaluri politice, jocuri politice, calcule politice. Nu mai exista altceva decat pasiunea nesfarsita pentru o miza atat de putin importanta: ce guvern o sa mai injuram in urmatorii patru ani si ce presedinte o sa mai dea onorul la defilarea armatei de pe 1 Decembrie 2010.

Iar Ziua Nationala a Romaniei a complicat si mai mult lucrurile. Pe Twitter si pe Facebook si aiurea au aparut scepticii de serviciu, intreband: “Ce sarbatorim? Ce e Romania? Cu ce avem a ne mandri?”.

Nimic din ce vedem la televizor, asta e sigur. Sanatos ar fi sa ne cautam modele in alta parte si imi permit sa propun unul (un model si un motiv de mandrie).

Acum 59 de ani, pe 2 decembrie, murea Dinu Lipatti. Era la doar 33 de ani unul dintre cei mai mari muzicieni din lume. Este si astazi in grupul restrans (chiar foarte restrans) al celor care concureaza la titlul neoficial de “cel mai bun pianist al tuturor timpurilor.”

S-a nascut dintr-o familie de muzicieni, a fost botezat de George Enescu, a muncit imens si a ajuns sa concerteze pe cele mai mari scene ale lumii cand abia iesea din adolescenta. A fost recunoscut si aclamat de muzicieni precum Cortot, Schnabel, Boulanger, Fischer, Haskil, Kempff, Dukas, Enescu, Honegger, Markevich, Menuhin, Munch, Poulenc, Toscanini. Herbert von Karajan a spus despre el ca “nu produce sunete de pian, ci Muzica in forma ei cea mai pura.”

In culmea ascensiunii s-a imbolnavit de o forma rara de leucemie (Hodgkin’s), astazi considerata cea mai vindecabila forma de cancer (peste 90% sanse de vindecare). Tratamentele vremii l-au ravasit, dar a continuat sa concerteze, in ciuda recomandarilor doctorilor si rugamintilor familiei. A devenit un fenomen aproape mistic: oferea concerte perfecte, cu cele mai grele piese din muzica clasica, in ciuda faptului ca avea mainile foarte umflate din cauza tratamentului.

Cu trei luni inainte sa moara a sustinut un ultim concert la Besancon. A cantat Bach, Mozart, Schubert (inregistrarea 1 de mai jos) si a incercat sa cante suita de 14 valsuri a lui Chopin. S-a oprit inainte de ultimul, epuizat si a incheiat concertul cu “Herz und Mund und Tat und Leben” (inregistrarea 2 de mai jos), piesa cu care debutase in muzica. A murit lasand in urma unanimitate in ideea ca a fost un geniu. Multe dintre interpretarile sale (mai ales pentru compozitii de Bach si Mozart) sunt si in zilele noastre un standard pe care marea majoritate a pianistilor nu poate sa spere ca o sa il atinga.

In rest, cum ar spune birjarii din Geneva (unde Lipatti a predat la Conservator), je m’en fous. O fi sau nu o fi bine, mai mult nu pot.