Scepticisme HR-istice
Viitorul HR-lui e in outsourcing si crowdsourcing, spunea ieri un domn vizionar in ale business-ului, in al nu-stiu-catelea articol pe tema asta. Sunt abonat (sau RSS-uit?) la cateva site-uri de psihologie organizationala si tot citesc articole despre subiect. Iar ieri s-au intamplat doua lucruri.
In primul rand am ajuns la saturatie si m-am intrebat: “oare oamenii astia nu se citesc unii pe altii? cum pot sa scrie atat de multi exact aceleasi lucruri?”
In al doilea rand am incercat sa implementez, asa ca joc, sistemele astea in cat mai multe parti din activitatea PR-istica a Millenium Communications. Si in teorie suna tare bine (analizand costuri si acces la resurse specializate), dar in practica am mari indoieli ca as avea curaj sa o fac.
Nu sunt un obsedat de control. Dimpotriva. Doar ca sunt dispus sa ofer oamenilor libertatea de miscare si autonomia pe care si-o castiga. Iar daca ma gandesc la proiectele noastre cu colaboratori externi nu prea e cazul. Ies foarte bine cele in care sarcinile sunt simple si usor cuantificabile. Ia banii astia, fa o poza si mi-o aduci maine. Perfect.
Cand trecem la povesti complicate, cand colaboratorului i se cere sa fie si proactiv, sa isi gestioneze singur timpul si implicarea, cand i se cere sa livreze procese, nu obiecte… Ei bine, o sa fiu delicat si o sa spun ca apar tensiuni reciproce.
Aici e momentul unei povesti ajutatoare: Eram la masa cu un cetatean britanic. La sfarsit chelnerul ne intreaba: “Cum a fost mancarea?”. Eu ii raspund: “Foarte buna, multumesc”. Comeseanul meu se apuca si ii da un scurt, dar complet, feedback. Ii spune ce i-a placut, ce ar fi putut sa fie mai bine si termina prin a spune ca o sa revina.
Care e diferenta dintre noi? Eu cred ca chelnerului i se rupe de raspuns si atunci nu imi pierd timpul. Britanicul crede in colaborare, crede ca acel chelner ii va transmite informatia bucatarului. El crede in echipe formate ad-hoc, in puterea informatiei generos oferite. Isi face partea lui de treaba cat mai bine, raspunde complet la intrebare, e sigur ca asta il va face pe bucatar mai bun si pe el, la urmatoarea masa, mai multumit.
De ce sunt eu, deocamdata, sceptic? Pentru ca nu avem o cultura care sa ne creasca si sa ne educe pentru un astfel de sistem de colaborare. Pentru ca (salut exceptiile) sunt foarte rari cei care reusesc sa se comporte acasa ca la birou si sa livreze ce au promis. Si afacerile numai asa se pot face; daca toata lumea livreaza ce a promis.
Intrebarea mea e: abandonez incercarile pana mai crestem sau incerc in continuare sa cresc astfel de relatii, chiar cu riscul de a mai schimba din cand in cand cate un telefon (niciunul nu rezista cand dau cu el de perete).
am avut si eu probleme de genul asta si solutia pe care mi-a dat-o cineva a fost sa pun mai mult accent pe etapa de selectie a colaboratorilor si sa investesc mai mult timp in cautarea unor oameni responsabili si echilibrati, motivati intrinsec. e adevarat, astfel de oameni sunt greu de gasit si de obicei sunt deja luati.
Eu zic sa incerci in continuare. O sa reusesti in putine cazuri, dar acei putini care vor dovedi ca au meritat s-ar pierde, altfel, daca toti cei ca tine ar renunta sa mai incerce. Da-i o sansa unuia dintr-o suta, si acela va fi apoi model de succes pentru altul care va vedea ca se poate reusi si asa, si poate ne mai inmultim in felul asta, noi, aia care ne purtam acasa ca la birou si livram ce am promis.
Sunt subiectiva, dar eu beneficiez de genul asta de incredere de vreo doi ani incoace, si e asa bineeeeee…
Incerci, incerci, incerci. Repetitia e mama invataturii. Invatam noi pana la urma
“puterea informatiei generos oferite” ce frumos si ce bine suna
Chiar daca invatam doar ca e frumos sa avem adrese de email si iduri de messenger decente
Io zic să mai aștepți …. tare greu în Balkania cu seriozitatea lucratului de acasă …mai e mult de lucru … dacă vrei adrenalină, continuă!!!!!!
doamne…chiar nu v-ati saturat de anunturi “angajam in conditii de stres” sau “adrenalina la maxim”…care nu duc decat la infarct la 30 de ani, femei obosite la 25 de ani, cupluri carieriste care confunda sexul cu un joc pe calculator .,.solutia?..dragii mei, luati o vacanta prelungita, calatoriti, iubiti, luati o pensula si pictati sau scrieti o poezie, lasati textele astea in care nu credetii nici voi…mai ales cei care comentati…ufff…si nu va mai plangeti. Oamenii sunt FRUMOSI IN LIBERTATE. Dar e drept ca asta va suna strain si costa(adika o viata mai modesta financiar). chacun sa croix. Sunt convins ca fiecare aveti multe lucruri mai interesante de spus doar ca asa cum isi doresc unii dintre voi ca acasa sa fie ca la birou, atunci “casa de copii nu e acasa”. Va doresc multa libertate.
Citate din voi de mai sus:
”
”
“investesc mai mult timp in cautarea unor oameni”
“model de succes”
“noi, aia care ne purtam acasa ca la birou si livram ce am promis.”
“Incerci, incerci, incerci. Repetitia e mama invataturii”
““puterea informatiei generos oferite” ce frumos si ce bine suna
“Chiar daca invatam doar ca e frumos sa avem adrese de email si iduri de messenger decente
“dacă vrei adrenalină, continuă!!!!!!”
OAW…FELICITARI
[...] Scepticisme HR-istice (Bogdan Th. [...]
Draga George,
Si flower-power e o optiune.
Eu nu o condamn.
Tu de ce te repezi sa condamni, in bloc, o serie intreaga de optiuni, oricare ar fi ele?
PS. Printre comentatorii de mai sus (pe cativa ii cunosc personal) sunt oameni care iubesc, scriu poezie, calatoresc (poti sa completezi tu enumerarea cu ce mai consideri de neocolit). Nu cred ca sunt de dispretuit doar pentru ca fac asta fara sa stea acasa.
George, ce spuneam eu mai sus, “tradus” intr-un limbaj mai putin poetic, este ca mi s-a oferit sansa si mi s-a acordat increderea de a lucra in mod independent, de acasa, de la cafenea, de la birou, de oriunde am eu chef, cata vreme livrez ce am promis. Sunt o resursa “outsource”, lucrez independent, nu este nevoie sa fiu angajata si verificata zilnic ca sa fie cineva sigur ca se poate baza pe mine ca imi voi face treaba. De asta m-am dat exemplu si l-am incurajat pe Bogdan sa creada ca se poate si altfel, atunci cand se arata sceptic cu privire la capacitatea culturii noastre romanesti de a “creste” oameni pe care sa te poti baza.
Este evident ca ai inteles altceva din ce ai citit, asa ca mult succes in continuare la stat acasa si protestat, scarbit, impotriva sistemului care iti rapeste libertatea! Eu, una, sunt libera, desi stiu sa am si o adresa de mail decenta, atunci cand ma adresez unui partener de afaceri, si nu vad nici o ingradire in asta.
scuze tuturor mai, dar na… ma trezisem prea devreme pentru mine, navigasem pe net si de pe un site de poezie chiar ajunsesem aici si da, a fost o reactie pripita chiar daca asta cred in continuare. Dar da, nu despre voi in mod particular. Nu sunt chiar flower power desi poate acum am o astfel de perioada si ma bucur de ea. Am trecut ani buni prin “filtrele” publicitatii din romania. Deci va rog sa-mi intelegeti atitudinea. Am intrat pe “preafemeie” si am vazut poze minunate. Ai dreptate, e un pas mare spre libertate ce faci tu lucrand de acolo sau de acasa. Scuze, eu chiar nu intervin asa si nu e genul meu dar uite ca se intampla. Nu era nicmic personal. Sunt un om caruia ii place libertatea deci da, respect optiunea fiecaruia.
In rest vreau sa stati linistiti si sa stiti ca piata din Romania nu e de criticat si nu e cu nimic mai proasta decat ce se intampla prin alte parti.
Oamnenii in romania muncesc mult si bine din punctul meu de vedere:)
Poate prea mult. Doar nu mai luati asa in serios munca chiar daca si eu fac la fel in domeniul meu… Va pup si va multumesc ca incercati sa fiti altfel.
Cred ca alegerea oamenilor e foarte importanta. Daca nu simti ca rezonati din prima sunt foarte mari sansele ca respectiva colaborare sa fie un esec. Daca insa e potrivire si reusesti sa citesti omul cat de cat poti avea surprize foarte, foarte placute.
[...] acordul expres al sursei. Desi uneori chiar si cu © recunoscut ne pierdem in simple repreluari intre noi reiterand ce altii au spus, in defavoarea aportului [...]