Scrisoare din Ushuaia
Ushuaia,
Tierra del Fuego
Draga Andrei,
Iti scriu pentru ca m-am gandit, ceva mai devreme, ca mi-ar fi placut mult sa fim impreuna aici. Ma plimbam de-a lungul danei unui port mic. In jur e pustiu; doar pe un iaht doi barbati strang velele sub o prelata.
Mi-am dat seama cate conversatii ratam din graba, cat de rar avem tihna si timpul sa dezvoltam asa cum ne-am dori. In Bucuresti mi se pare normal; acum sunt frustrat retroactiv.
E ciudat cat de mult ma atrage locul asta, caci este exact opusul Mediteranei la care visam. E un oras mic inghesuit intre munti inzapeziti si mare. Strazile sunt mai mereu goale si vantul rece te pastreaza alert. Iahturile si barcile de pescuit isi cauta drumul printre sloiuri de gheata. La marginea orasului, chiar pe stancile de langa port, zace o colonie de lei de mare lenesi.
Locuitori sunt jumate indianos. Merg repede, cu capul strans intre umeri. Vezi in privirile reci genele puscariasilor exilati aici acum un secol; Ushuaia e cladita de oameni trimisi aici sa moara. Beau tacuti, fara sa priveasca la vecini. Cate un televizor vorbeste nebagat in seama. Numai barbati. E incredibil de multa liniste; nimic nu concureaza suieratul angoasant al vantului.
Odata la cateva zile vezi cate un vas de croaziera; traseele de navigatie spre Antarctica trec pe langa oras. Noaptea arata superb: sute de hublouri luminate plutind un pic deasupra apei. Cele mai mici opresc in port. Din ele se revarsa turisti colorati, cu geci groase, impermeabile si fesuri ridicole. Urmasii exploratorilor arctici sunt niste doamne pensionare, care merg greoi si zambesc tamp. Se raspandesc prin tot locul. Localnici le ignora, leii de mare la fel. Sirena vasului ii strange dupa o vreme si dispar.
Nu-i mai nimic de descoperit pe aici. Casele au aceeasi arhitectura, austera, iar crasmele acelasi interior. In cinci minute iesi din oras in orice parte ai merge. Apoi dai de munte si drumul s-a terminat. Poti doar sa te plimbi prin port si sa te explorezi pe tine. Asta e si bine si rau si mi-ar fi placut sa o facem impreuna.
Cu prietenie,
Bogdan
(photo by: cape-horn.net)
Scrisoarea de fata este, in fapt, participarea mea la concursul Lamonza, gazduit cu gratie de Orasul Fierbinte. Desigur, un cunoscut s-ar putea intreba ce caut in concursul acesta, unde teoretic as putea castiga doua valize frumoase, dar avand o cromatica perfect incompatibila cu mine. Adevarul este ca ma dau in vant dupa lepse si jocuri si concursuri. M-as baga si daca premiul ar fi o papusa Barbie.
che bordello, asa tarziu!
iti dam un tricou, dar trebuie sa mai faci ceva
ps – foarte deosebit de frumos, nu ma asteptam
multumesc.
ma bag si la tricouri, cum nu.
Deci vai, nu e nimic de descoperit la Ushuaia. Radu Tudoran e oripilat in mormant
) Kidding.
Treceau si prin Ushuaia, ca eu nu mai tin minte: e cam mult de atunci.
Dar tin minte cartea, una cu coperti groase. Biblioteca Scolarului, parca.
O stiu pe dinafara. Nu doar au trecut, ci au si civilizat un trib de indigeni, incercare esuata, desigur ( un mesaj frumos despre adevarata salbaticie
). Ma gandeam ca descrierea locului in varianta lui tudoran are acelasi ritm si pana la urma spune acelasi lucru, la atatia ani distanta 
.
Eu am din alta colectie, nu mai stiu insa care, o citesc cam de 4-5 ori pe an si are o coperta facuta de mine, prima a cedat
Aaaaaa… Radu Tudoran a murit? Simteam nevoia sa-ntreb, scuzeeee!
Poate scrii si o carte, ca talentul nu-ti lipseste.
Multumesc, esti amabila.
Dar o carte este un lucru mare.
Dar, credeam ca esti un om mare, incearca lucruri pe masura.:)
O carte.
“Mă plimb de-a lungul Danei”
Hm! Că sunt blocat, mai multe nu pot spune… Şi cum să nu crezi în dicteul automat şi asocierile freudiene de idei? Zici că vrei să scrii despre Ushuaia, şi când colo scrii despre Aia!
“eau tacuti, fara sa priveasca la vecini. Cate un televizor vorbeste nebagat in seama. Numai barbati.”
Ce atmosferă de “Lituma în Anzi”!