BTO

Doi băieți tineri lipesc un afiș cu ProConsul peste cel al unui concert cu manele. Trebuie să fie sute de afișe suprapuse pe stâlpul în jurul căruia se învîrt. Se mișca foarte repede – in trei minute au terminat de lipit pe toate fețele totemului stradal.

Dintre mașinile din parcare apar doi polițiști. Unul dintre ei este exact clișeul despre milițieni – scund, burtos, cu vestonul desfăcut și o țigară în colțul gurii. Cascheta asezată pe creștet, aplecată spre ceafă. Le cere actele și scoate carnetul ca să scrie o amendă. Cei doi puști sunt foarte relaxați – așa sunt regulile jocului.

Pe lângă grup, prin spatele polițiștilor, trec alți doi puști, trăgând după ei căruciorul cu afișe și galeata cu adeziv.  Se opresc la stâlpul tapetat cu ProConsul și lipesc deasupra afișele lor.

[...]

Scena mă face să mă gândesc la una dintre marile capcane care ne pândește atunci când lucrăm în comunicare. Să uităm că după discuțiile deștepte din conference-uri elegante sau creative sau minimaliste (după caz și poziționare), după prezentările și bugetele plimbate între agenție și client, ideile vor ajunge în stradă. Iar succesul unui proiect poate să depindă (printre altele) de doi baieți fugăriți de doi milițieni.