BTO | PR BLOG

Stateam eu linistit, in biroul meu, si imi vedeam de PR-isme, de planuri, de capitalisme. In fine, ce face omul la serviciu, ca sa isi merite salariul. Deodata, din doua directii, sar la mine doua lepse.

Chinezu ma intreaba ce desene animate imi plac. (Pacat de el, cand ne-am vazut ultima oara parea bine, vital, cu toate mintile la locul lor. Abia asteptam sa ne vedem pe la rugby, dar acum nu stiu ce sa mai zic.) Veone trimite dupa mine o leapsa mutanta. Una pe care fiecare primitor poate (chiar trebuie) sa o schimbe.

Asa ca fac doua in una si zic:

Orisice primitor trebuie sa raspunda la intrebarea de mai jos si apoi sa o transmita mai departe. Poate sa o schimbe sau nu (dupa voie), dar este obligat sa ramana in universul desenelor animate.

“Numiti doua personaje de desene animate. Unul cu care doriti sa aveti relatii principiale si bazate pe respect reciproc. Cel de-al doilea, cu care poftiti sa aveti relatii mai putin principiale, in care respectul reciproc este optional (chiar contraindicat).”

Leapsa merge la Veone (pentru ca el a dat primul), la Surorile Marx (pentru ca au experienta si discernamant), la colegele mele Ioana si Corina (pentru ca o merita), la Hoinaru (pentru ca e proaspat absolvent si trebuie sa aiba o parere intemeiata). A, normal, asteptam un raspuns si de la CeRecomand. Ce recomandati in cazul asta?

PS. Mie cel mai mult imi plac Donald Duck si Chip ‘n Dale.
PPS. La telefon (parca asta intreba Veone) am ringtone (sonerie, adica) din ala de film alb-negru, din ’45.

PPPS. Imi scapa motivele pentru care nu reusesc sa pun link catre blogul lui Hoinaru. Bine, eu nu sunt din cale afara de destept tehnic. Adresa lui este: http://www.hoinaru.ro/. Am reusit. :)

Am vrut sa scriu ceva despre ce a insemnat rugby-ul pentru mine, dar am descoperit ca nu imi e atat de usor precum credeam. Stiu sigur ca mult din ceea ce sunt acum se datoreaza anilor petrecuti in vestiarul si pe terenul de la Steaua, dar imi e cu neputinta sa imi ordonez atatea emotii si amintiri in momentul asta. Promit insa ca am sa o fac in zilele urmatoare.

Am ajuns cu gandul aici dupa intalnirea de sambata de la sediul Federatiei Romane de Rugby. Au scris despre ea mai multi dintre cei care au participat: Anca Bundaru, Adi Zabava, Chinezu, Mihai Stanescu, Sorin Rusi,  Turambar (nu e o lista exhaustiva).

Ne-au impresionat (pe toti, in egala masura) scurtele discursuri sustinute de doua legende ale rugby-ului: Steve McDowell (Noua Zeellanda) si Richard Dixon (Scotia). Doi barbati crescuti in rugby, purtand vizibil semnele fortei si inteligentei fara de care nu poti sa faci performanta in acest sport. Doi barbati pe care, instinctiv, i-ai vrea in aceeasi echipa cu tine.

Suntem facuti cu totiii din aceeasi carne si acelasi sange, insa ne deosebeste mentalitatea. Ca sa ajungi in varf, trebuie sa faci toate lucrurile care i-au adus pe cei dinainte ta in varf si inca ceva in plus. – Steve McDowell

O echipa nu poate sa castige fara individualitati, iar individualitatile nu pot sa castige fara o echipa. Asta e modul in care gandim in rugby. Sustinem indivizii, dar in primul rand credem in echipa. – acelasi Steve McDowell

Pana imi adun gandurile si revin cu “amintiri din copilaria in rugby” nu pot sa spun decat ca ma bucur enorm ca am simtit entuziasmul oamenilor alaturi de care stateam in sala si incep sa sper (oarecum nerealist) ca rugby-ul romanesc poate sa aiba un viitor la fel de frumos precum ii este trecutul.

Un scurt istoric al rugby-ului romanesc (cu accent pe anii ’80, cand bateam Tara Galilor, Scotia si Franta, chiar pe la ei acasa) gasiti pe BBC SPORT.

Impreuna cu amicul Chinezu, intr-o fotografie de Anca Bundaru.